Despre mine

DESPRE MINE

Apostu Gheorghe Victor

Născut la 3 decembrie 1966 în Cluj-Napoca, Absolvent al Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj Napoca. În prezent este expert pictură la Școala Populară de Artă „Tudor Jarda” din Cluj. Fiu al pictorului Ghiorghi Apostu. Deprins de mic copil cu desenul și culoarea, cu atmosfera de atelier.
A lucrat în foarte multe domenii, care i-au îmbogățit experiența de viață: Laborator foto, construcții, desen tehnic, fotograf de scenă, fotoreporter la un ziar local, pregătirea standurilor expoziționale pentru unele firme, taximetrist, grafic designer (design de ambalaj în general), reclame luminoase, agent de vânzări, agent de asigurări, vitrine, etc. O lecție de viață a fost și o afacere în domeniu pe cont propriu. Pentru Victor Apostu aceste experiențe variate se rezumă în final la ceea ce a văzut, cunoscut și perceput cu diferite ocazii. Suficient de matur în anii dinaintea evenimentelor din decembrie ‘89, om cu armata făcută pe vremea lui Ceaușescu și care a apucat să și lucreze în vechiul regim reusește uneori prin lucrările sale să zugrăvească aspecte de viață care ne duc înapoi în timp cu mulți ani.
Fin observator, mereu pe drum în căutarea unei anume „sălbăticii” peisagistice sau vestigii urbane și rurale, însoțit adesea de aparatul foto, căutând imagini care să-l inspire în creațiile sale. încearcă să nu se piardă în detalii, să le folosească doar unde este strict necesar, urmărind mereu viziunea de ansamblu. Adesea sunt nevoie de doar câteva tușe de culoare pentru a reaminti o experiență vizuală.

Prima expozitie personală de pictură a avut loc la Zalau la Galeriile de Artă „Ioan Sima” în 18 februarie 2010, unde a expus „peisaje din Ardeal”, fiind și prima ocazie când a avut pe simeze atâtea lucrări la un loc. Vernisajul a fost marcat de un concert de pian și vioara susținut de un grup de elevi și a fost mediatizat în presa locală. Aceasta expozitie este încununarea neasteptată a unei munci duse în anonimat o vreme, artistul lucrând demult în variate domenii care nu au avut nimic în comun cu arta plastica.

2011 februarie, expune prima expozitie personală în Cluj-Napoca la Turnul Croitorilor, ocazie cu care a ținut pentru copii defavorizati o lecție (gratuita) și demonstratii de desen. Din anul 2013 participă la o expozitie itinerantă colectivă numită „Aducem Culoare Țării” organizată de Uniunea Artiștilor Plastici. Astfel a reușit sa expuna pe simeze tablouri în toate orașele importante din România, participând personal la deschiderea expozitiilor din Zalău, Tg. Mures, Baia Mare, Alba Iulia, Luduș, Cluj-Napoca. Ulterior a participat la mai multe expozitii naționale:

Iulie 2014 – Tabara de pictura de la Hodod – Satu Mare
Decembrie 2014 – Salonul Național de Artă Alba Iulia.
Noiembrie 2015 – Salonul Anual de Arta de la galeria de Arta
„Studio” din Alba Iulia.
Decembrie 2015 – expozitia „Conexiuni Artistice” de la
Biblioteca Județeană „Alexandru Aristia Aman „ din Craiova.
Februarie 2016 – expozitia „Omagiu sculptorului Constantin
Brâncuși” organizată la galeria de artă „Studio” din Alba Iulia.
Martie 2016 – expozitia „florile în arta contemporană”
organizată la galeria de Arta „Studio” din Alba Iulia
Noiembrie 2016 – Expozitia profesorilor din Liceul de Arte
Plastice „Romulus Ladea”
Decembrie 2016 – Salonul Anual de Arta de la Galeria de Arta
„Studio” din Alba Iulia
Noiembrie 2017 expoziție de grup, la Galeria Diverta,
Februarie 2018 expoziția de grup „Variante pentru suflet” –
restaurantul Brisas din Cluj-Napoca
martie 2018 Expoziția profesorilor de la Liceul de Arte Vizuale
Romulus Ladea noiembrie 2017;
Martie 2018 expoziția de grup -Galeria de Arta „Diverta” din Cluj-Napoca
Teme predilecte: peisaje, portret, compozitii figurative.
Iulie 2018, expozitie de grup, alături de Adela Kostyal, la
Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca